În 13 noiembrie 1963, Teodorof Lazăr, locotenent major de Securitate primește o notă informativă sub numele conspirativ „Ionescu”, despre Lucian Pintilie, regizor la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra. „Ionescu” a fost unul dintre principalii informatori ai Securității în ceea ce-l privește pe Lucian Pintilie, și acest lucru îl vedem în cele 8 dosare ale regizorului din arhiva CNSAS. Deși notele furnizate de acest informator nu erau tocmai în avantajul lui Lucian Pintilie, iată că în 13 noiembrie 1963 acesta consemna: „se desprinde concluzia că Pintilie este foarte talentat și inteligent, situându-se în primele rânduri ale regizorilor de valoare din tânăra generație. El dispune și de o serioasă cultură, atât din tezaurul țărilor socialiste cât și de tip occidental. Pintilie se arată în permanență preocupat de orice fenomen de cultură, oricare ar fi sursa lui”.
Bineînțeles că, așa cum se spune, orice minune ține 3 zile. Numai că, în cazul informatorului nostru minunea a durat exact până la următorul rând, deoarece în aceeași notă informativă, „Ionescu” nu-l slăbește deloc pe Lucian Pintilie și continuă: „El nu se interesează de spectacolele pe care le pune în scenă decât atâta timp cât pregătește premiera: dacă munca lui este lăudată, Pintilie aruncă peste bord preamăririle de ordin artistic, preocupându-se îndată numai de succesul lui viitor. El nu este preocupat de promovarea dramaturgiei originale sau a teatrului unde lucrează, ci numai de propriile interese. Tot ce-l interesează este doar să se afirme pe el, să obțină, el personal, cât mai multe succese. Unul din obiectivele vieții lui Pintilie, pe care l-a mărturisit sursei de multe ori, este acela de a-l întrece pe Ciulei: din acest motiv a vrut să apară pe scenă și ca actor (rolul „Mateiaș” din „O singură viață”) și din același motiv în prezent face film. Pintilie are obiceiul să discute sincer, pe față, toate planurile lui, astfel încât nu face nici un secret din dorința lui de a parveni cât mai repede în domeniul artistic.
Datorită indiferenței față de alți oameni și preocupărilor lor, al firii sale reci, interesate și calculate Ana Negreanu l-a numit adeseori pe Pintilie, în discuțiile ei cu sursa „o fire de fascist”. Într-adevăr, sursa are impresia că în alte condițiuni istorico-sociale, Pintilie s-ar fi putut dezvolta ca un fascist. Dar în împrejurările noastre, aceste tendințe sunt înfrânte, și Pintilie se reeducă treptat pe plan moral și politic”.