Dacă Liviu Ciulei a vorbit foarte puţin despre viaţa şi activitatea sa, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre Securitate, care ne‑a lăsat prin rapoarte, note informative şi restul documentelor create, despre atitudinea lui Liviu Ciulei vis a vis de această decizie, aceea de interzicere a Revizorului. De menţionat este faptul că aceste consemnări trebuie analizate şi tratate cu prudenţă, deoarece ştim cu toţii cât de sinceri şi oneşti au fost ofiţerii de Securitate. Aşadar, într‑o notă raport a Securităţii se consemna că „Amza Săceanu a invitat pe Liviu Ciulei la CCES [Consiliul Culturii şi Educaţiei ocialiste] al Municipiului Bucureşti, unde i‑a comunicat acestuia, ca director al teatrului, observaţiile sale. Liviu Ciulei a spus atunci că împreună cu Lucian Pintilie, vor opera modificări în regia spectacolului, însă ulterior nu au făcut nimic în acest sens. […] Se apreciază că acest eşec în regizarea piesei este opera lui Liviu Ciulei care, într‑adins l‑a lăsat pe Lucian Pintilie «să se ardă între ei» fiind o mare concurenţă nedeclarată, ca regizori”.
Perioada regimului comunist din România a fost pentru regizorul Ciulei o perioadă dificilă, care l‑a plimbat, de cele mai multe ori, de la agonie la extaz. Securitatea a fost foarte atentă la viaţa şi activitatea acestuia încă din anul 1952. În fază incipientă, Liviu Ciulei a apărut în dosarele Securităţii „ca suspect pe linia spionajului italian”, iar mai apoi a fost urmărit pentru „manifestări duşmănoase” şi activităţi „suspecte de sabotaj atât în inematografie cât şi în Teatru”, până când acesta „a hotărât”, bineînţeles „ajutat” de organele regimului comunist din România, să rămână definitiv în străinătate.