
Născut la 10 aprilie 1952 la Lovrin, județul Timiș, a urmat școala primară la Periam, iar liceul la Sânnicolau Mare.
În timpul liceului a publicat primele lucrări în presa de limbă germană din România.
A urmat studiile de anglistică și germanistică la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1971–1975), pe care a absolvit-o în 1975. Din anul 1972, ca student, a fost membru în Partidul Comunist Român.
În 1972 a fost cofondator al Aktionsgruppe Banat (Grupul de Acțiune Banat), o grupare a tinerilor autori contestatari de limbă germană din Timișoara.
În 1979 s-a mutat la Timișoara, unde a lucrat ca redactor la revista săptămânală Karpatenrundschau.
Între 1981 și 1982, a condus Cercul de literatură „Adam Müller-Guttenbrunn” din Timișoara.
În toamna anului 1985, Richard Wagner și soția sa, Herta Müller, au a depus cerere de emigrare, care a fost aprobată după doi ani.
În februarie 1987 a emigrat în Republica Federală Germania, unde a activat ca scriitor și publicist liber-profesionist la Berlin.
A fost primit în Uniunea Scriitorilor din România în anul 1990.
A scris o serie de articole în revista românească Observator cultural și a publicat atât în România, cât și în Germania, numeroase volume.